Ștefan era un băiețel de aproape 4 ani.
În ziua aceea, când mama îl conduse la grădiniță, la intrarea în curte, îi reaminti:
- Nu uita că ai un covrig în rucsac. Dacă ți se face foame, îl găsești aici. Era trecut de 9 și rataseră masa de dimineață de la gradiniță.
Ștefan pipăi buzunarul de la rucsac și simți covrigul rotund înăuntru.
- Bine, Cristina. Uneori ii spunea mamei pe nume, mai ales când erau la grădiniță.
***
După vreo două ore băiatului i se făcu într-adevăr foame, își aminti de covrig și merse în vestiar după el. Când se întoarse în grupă, Eliza îl observă și veni la el.
- Îmi dai și mie?
Ștefan își aminti sfatul părinților și rupse o jumătate și îi intinse.
- Mâncarea e mai bună dacă o împarți, îi spuse el prietenos Elizei.
Nu apucă să muște din partea sa când lângă el se înființă Zizi.
- Vreau și eu!
Îi oferi și lui jumatate din ce mai avea. Însă nu se termină așa. Simți un ciocănit în spate.
Era Corina cu mâna intinsă. Băiatul repetă pentru a treia oară operațiunea și ii puse Corinei o bucățică în palmă.
Corina începu să plângă.
- Uite lui Eliza ce bucată mare i-ai dat! Și mie mai nimic!
Ștefan îi puse repede în palmă și cealaltă bucată pe care o mai avea. Fetița se opri imediat din plâns. Se uită la bucata Elizei, apoi la bucățelele ei și apoi la mâna goală a lui Ștefan.
- Tot bucata ei e mai mare!
- Dar nu mai am! spuse Ștefan încet.
- Mie nu mi-ai dat deloc! se auzi o voce din lateral. Era Cosmin. Și lângă el, Alex și Maria. Și cu toții se uitau supărați la băiatul cu covrig.
Ștefan fugi înapoi în vestiar și începu să plângă încet.
Când se întoarse în grupă toată lumea se juca. Uitaseră cu toții de covrig. Numai el nu. Tare ar fi mâncat o bucată!
***
Coincidența face ca în seara aceea tatăl său să mănânce un covrig cu susan când intră pe ușă.
Băiatul îl îmbrățișă, apoi se uită lung la covrig.
- Vrei jumătate? îl întrebă tatăl.
- Nu, nu-i o idee bună! spuse copilul și fugi înapoi la joacă.