I-am zis "Comoara" pentru ca semăna cu una. Era un cufăr de lemn, învechit de prea mult timp ce trecuse peste el. A apărut sub patul lui Ștefan la câteva zile după ce trecuse pe acolo Moș Nicolae. Poate fusese lăsat de moș, poate nu.
Când a găsit-o cutia era goală și Ștefan a întors-o pe toate părțile. Era interesantă și faptul că nu știa nimeni cum de apăruse sub patul lui îl intriga cel mai tare.
- Care o fi rolul ei? se întreba băiatul.
- Ar putea fi ceva de depozitat jucării, își dădu cu părere mama.
- E cufărul piraților, spuse tata.
- E o comoară! Doar că nu o vedem. Trase concluzia Ștefan.
- Ar trebui să pun ceva in ea. Așa-i stă bine unei comori, să aibă ceva înăuntru. În plus, n-am vrea să dezamăgim pirații când o vor găsi.
Așa că îl puse înăuntru pe Dragonel - balaurul transformers cu 3 capete. Îl primise de la Moș Neculae, așa că i se păru potrivit. Chiar părea o ascunzătoare foarte bună pentru un balaur.
- Ce față or să facă pirații când vor deschide cufărul!
Când se trezi a doua zi, Dragonel nu mai era în cutie. În locul lui era alt transformers, un robot de data asta.
- Un robot transformers! exclamă Ștefan.
- Dragonel, unde ești! continuă el.
Nu știa dacă să se bucure sau să se îngrijoreze. Îi plăcea mult robotul, dar unde era Dragonel? Cu micul roboțel în mână s-a apucat să-l caute pe Dragonel peste tot. Dar nu l-a mai găsit. Cutia îl luase.
Părinții nu au avut nicio explicație pentru ce s-a întâmplat.
- Uneori pentru a obține ceva, trebuie să renunți la altceva, îi spuse mama.
- Dar eu îl vreau pe Dragonel! rosti băiatul și dădu cu piciorul în cufărul misterios.
În seara aceea se jucă mult cu roboțelul transformers, dar ideea ca l-a dat pe Dragonel pentru el nu-i dădea pace. La culcare îl puse în cufăr. Era pregătit să-l înapoieze.
Dimineață sări din pat și fugi direct la comoară. În cufăr era acum o motocicletă, dar nici urmă de Dragonel sau robot. Băiatul analiză pe toate părțile motocicleta. Apăsă pe un buton și porni motorul. Farurile se aprindeau și ele. Ce faină era!
Cu jucaria în mână copilul începu să plângă.
- Nu-i corect, mi l-ai luat și pe Dragonel și pe robot!
- Dă-mi-le înapoi, sunt ale mele!
În seara aceea Ștefan puse în cufărul fermecat oița de pluș pe care o avea de când era bebeluș.
- Ia-o pe asta, nu-mi pasă. Nici nu-mi mai trebuie!
Și se culcă nerăbdător să vină dimineața. Oare ce o să-i mai aducă comoara?
Când deschise a doua zi cufărul fu dezamăgit din nou. În mijlocul cutiei se afla o suzetă.
- Mama, mama! Cutia asta mi-a furat și oita!
- Ia-o de aici. Nu vreau să o mai văd!
Mama o luă și o depozită în dressing. Îi era clar că băiatul nu avusese cea mai bună experiență cu ea.
După câteva zile Ștefan ceru comoara înapoi. Îi trecuse supărarea pe ea. Voia să se joace de-a barca și avea nevoie de cufărul piraților.
Seara, înainte să se culce, se asigură că aceasta este goală. Nu era dispus să mai sacrifice nimic.
Dimineața sări din pat ca ars.
- Oare o fi ceva în cutie?
Însă cufărul nu mai era sub pat. Dispăruse. În locul lui era Dragonel, exact așa cum îl știa el.
- Dragonel! exclamă copilul. Nicicând nu fusese mai fericit.
Cutia nu a mai apărut niciodată. Dar nu i-a dus nimeni dorul. Rămăsese doar o amintire tristă a sentimentului că ai pierdut ceva.