Ștefănel este un băiețel blond de 3 ani, isteț, sociabil și simpatic foc. Are multă imaginație și se joacă foarte frumos. Îi plac rolurile și piesele de teatru. Și se împrieteneste foarte repede. Îți spune pe nume înainte ca tu să știi cum îl cheamă. Și nu îți mai uită numele niciodată.
Este însă ceva ce nu-i iese deloc oricât s-ar chinui: nu reușește să-și asculte părinții. Ar vrea, dar ceva se întâmplă atunci când aceștia îl roagă ceva. Nu-și explică nici el, dar făce taman pe dos. Poate este dorința lui de libertate și independență, poate personalitatea lui vivace și incandescentă. Nimeni nu știe cu siguranță de ce.
De exemplu nu vrea să strângă lucrurile de pe jos, să se spele, să se îmbrace, să se dezbrace, să mănânce, să doarmă, să iasă afară din casă și multe altele. Când îl chemi la tine, nu vine. Sigur, mai devreme sau mai târziu, făce ce trebuie, dar niciodată din prima lui inițiativă.
Când vorbești cu el, păre să nu te audă, mai puțin atunci când discuția îl interesează cu adevărat.
În nenumărate rânduri au încercat părinții să îi explice că e absolut normal să facă ceea ce îl roagă părinții săi, că ei nu încearcă să îl controleze, ci doar să îl îndrume. Că trebuie să colaboreze dacă vor că relația lor să fie una frumoasă, amicală și plăcută. Că și ei, la rândul lor, sunt atenți la dorințele lui și că își dau toată silința să facă ce vrea el.
- În limitele bunului simț, dacă eu fac ce vrei tu, e normal să faci și tu ce vreau eu. Ei bine...poate nu se aplică asta în orice situație, dar sigur se aplică în cazul nostru. Se numește cooperare.
- Vei fi mai ascultător pe viitor?
Ștefănel nu răspunde.
- Ștefănel, te rog răspunde la întrebare. Ștefănel în continuare nu răspunde pentru că el pur și simplu nu face ce i se cerea.
- Ștefănel, să știi că există multe metode de a te face să fii mai ascultător. Aș putea să îți promit lucruri sau chiar să te pedepsesc. Mulți părinți fac asta și funcționează. Și e ușor pentru ei. Însă asta ar fi condiționare și nu vrem asta. Nu vrem că tu să faci lucruri pentru că ești condiționat să le faci, ci pentru că îți dorești să le faci.
Dacă îți promit ciocolată sau timp la TV ca să faci ceva, nu vei mai face lucrul acela din plăcere, pentru că te vei obișnui să obții ceva dacă îl faci.
Dacă te pedepsesc pentru că nu vrei să faci ceva, vei ajunge să faci lucrurile din frică. Și cum să mai iubești vreodată să faci lucrul acela dacă ai început a-l face din frică?
În plus, nu vreau să mă folosesc de autoritatea mea față de ține. Vreau să fim prieteni, de la egal la egal.
- M-ai auzit Ștefănel?
Copilul a lăsat ușor jucăria pe care o avea în mână și și-a îndreptat privirea către tatăl lui.
- Da tata, putem merge să ne jucăm acuma?
- Sigur Ștefănel, cu ce ai vrea să te joci?
- Cu barca! răspunse Ștefănel binevoitor.
***
Asta este povestea unui băiețel blond de 3 ani pe care îl cheamă Ștefănel. Poate și pe tine te cheamă Ștefănel sau poate ești un băiețel blond de 3 ani. Poate că nu.
Dar cu siguranță nu ești ACEL băiețel. El există doar în povestea aceasta.
Cu siguranță TU ești diferit de EL. Poate că și ție ți se întâmplă uneori să nu îți asculți părinții. Poate că nu.
Dar cu siguranță înțelegi acum că Ștefănel ar fi putut fi mai ascultător. Asta nu l-ar fi făcut neapărat mai bun. Însă i-ar fi ajutat MULT pe părinții lui și poate chiar i-ar fi determinat să se poarte ȘI MAI FRUMOS cu el. Sau poate că nu.
De un lucru însă povestitorul e sigur: părinții te iubesc la fel de mult în orice condiții, fie că ești ascultător sau nu.
Așa cum și tu îi iubești pe ei, nu? Cu siguranță că da! Și probabil le arăți acest lucru, ascultându-i, cât de des poți tu.