Martinel își caută un prieten

Martinel își caută un prieten

Venise primăvara în pădure. Copacii se mândreau cu noile lor haine, iar pădurea întreagă fremăta fericită mângâiată de soare și vânt. Pe jos o pătură moale de iarbă proaspătă te îmbia să te întinzi pe ea. Iar lui Martinel nimic nu-i plăcea mai mult decât să lenevească pe iarbă la soare.

 

Era prima lui primăvară și nu mai contenea să se minuneze de cât de frumos e totul în jur.

Era fericit Martinel, mai fericit decât fusese toată iarna în bârlog, alături de ai săi. Nici nu știa ce a făcut mai mult acolo: a dormit sau s-a plictisit?

 

- Nu mă mai duc în casă până la iarnă! își spuse el.

- Vreau să stau afară, exact aici! Ziua să vorbesc cu soarele, iar noaptea cu luna.

 

Însă nu avea stare nici acolo. Nu trecuseră 5 minute și se și plictisi. Îi lipsea ceva. Dar ce?

Se ridică din iarbă, se scutură puternic de două ori, apoi merse la primul copac și începu să-și frece spatele de tulpina lui. Coaja de stejar, groasă și plină de riduri, era ca ghiara mamei care îl scărpina foarte bine.

 

- Vreau să mă joc, asta vreau! își dădu el seama. Dar cum? Aș putea să fac...și se rostogoli imediat de vreo 3 ori la rând ...tumbe! Ce-mi mai plac tumbele! Și făcu tumbe până copacii începură să se învârtă în jurul lui. Amețise bine! Se întinse din nou pe spate pe iarbă și îl întrebă pe soare:

- Așa-i că tu nu vrei să te joci cu mine? Nu vrea, e prea ocupat să fugă de la răsărit la apus, își spuse el.


 

Lui Martinel îi lipsea un tovarăș de joacă.

 

- Dacă aș avea un prieten aș face o mulțime de lucruri cu el: sărituri și tumbe prin iarbă, bătaie cu frunze, ascunsa-n desiș, scrijeleli în scoarță, cioc-poc cu ghinde, huța copăcuța.

- Mă voi jucă toată ziua și voi avea grijă de el.

- Nu, nu îl voi împinge niciodată! Nu îl voi lovi și nici nu îi voi lua jucăriile dintre lăbuțe. Și când el va fi morocănos voi înțelege, chiar dacă nu e vina mea. Pentru că și eu mă supăr uneori, așa, fără motiv.

- I-aș spune tot ce visez noaptea. I-aș spune și ce visez ziua, când mă uit la soare.

- I-aș spune că e prietenul meu cel mai bun.

- Și că mă bucur că l-am cunoscut.

- Și că vom rămâne prieteni toată viața noastră!


 

***


 

Martinel nu știa că va avea, în curând, un prieten jucăuș exact ca și el și că vor fi, într-adevăr, cei mai buni prieteni din lume.

 

Tu ursulețule, care asculți această poveste, ai un prieten?

Aș putea paria pe o mână de ghindă că ai!

Și probabil sunteți cei mai buni prieteni din lume.

înapoi la lista de povești