Pomponici era un extraterestru explorator. Plecase de pe planetă imediat după maturizare. Și dus a fost! N-avea de gând să se mai întoarcă. Viața de pe planeta lui gri nu era pentru el.
- Ce vrei să faci în viața asta? a fost întrebat când a ieșit din ou. Însă nu era nimic de făcut.
- Să o trăiesc! exclamă el.
Se plictisise teribil pe toată perioada maturizării sale. Zile întregi nu văzuse decât coaja oului, chiar dacă simpla ei atingere îl învățase tot ceea ce știuse vreodată specia lui. Iar el nu era genul care să stea mult timp într-un loc asemeni celor de pe planeta lui, relaxați în Cochiliile lor. El nu voia să "experimenteze" așa. Adică să vadă fără să se uite și să simtă fără să atingă.
Așa că se sui în navă și plecă fără să se uite înapoi. Și nu i-a părut rău. Pentru că nu cunoștea pe nimeni și nici părinți nu avea. Nu lăsase nimic în urmă.
Era obosit când a ajuns pe Pământ. Obosit de atâtea încercări, atâtea planete nepotrivite. Aproape că își pierduse speranța.
Când a coborât din farfuria sa zburătoare și a simțit iarba sub picioare, gâdilându-l neastâmpărată în bătaia vântului, a știut că drumul său s-a încheiat.
A scos Cochilia din navă și a pus-o sub un copac mare și mișcător.
- Aici vei fi protejată, i-a zis el.
Apoi, satisfăcut, a intrat înăuntru și a inițiat procedura de sigilare.
Povestea se termină aici. Continuarea însă...e necesară.
* * *
Extratereștrii nu erau ca noi, oamenii. Ei nu trăiau o viață, ci 100 de vieți. Însă le spuneau cicluri - fiecare independent, fără legătură cu celelalte. Un ciclu, sau viață dacă vrei să-i spui așa, începea cu o etapă de maturizare, de câteva zile, în care micul extraterestru creștea și învăța TOTUL. Adică tot ce se aflase de la începuturi până în acel moment. Când Cochilia se deschidea era deja matur. Apoi era LIBER să facă ce vrea el. Însă cu toții alegeau calea ușoară și frumoasă - de a "experimenta" în Cochiliile lor.
Intrau în mediul acela confortabil, urma sigilarea, iar Cochilia devenea pentru ei casă și masă și...viață.
Și "experimentau" continuu, fără întrerupere. Se jucau cu toate informațiile din capul lor - date despre orice, oriunde și oricând. Creau asocieri, combinații și puncte de vedere.
Teoreticienii ștergeau teoriile și reteoretizau. Constructorii anulau detalii și le recreau. Socialii stabileau relații între ei, apoi le schimbau sau le distrugeau și le făceau de la început. Filozofii pur și simplu ...idealizau, iar pentru asta nu trebuia schimbat nimic. În concluzie puteai să faci aproape orice și era foarte distractiv.
Viața în Cochilie nu necesita mâncare. Nici somn. Ambientul avea grijă ca organismele lor firave să primească necesarul optim.
- "Veți putea experimenta TOTUL. În PERMANENȚĂ. Nu vă irosiți viața dormind!" era reclama la Cochilie când a apărut prima dată, cu mult timp în urmă.
Nu avusese succes de la început. Extratereștrii, ca și oamenii, se adaptau greu și erau refractari la schimbări atât de mari. Însă reușiseră să o prezinte ca o evoluție către o nouă etapă a vieții.
Cei curajoși și cu bani nu au rezistat să nu o încerce. Apoi s-a creat o tendință și toți cei care și-au permis au aderat la acest tip de viață. În final Cochilia s-a ieftinit încât să-și permită oricine.
Și toți și-au permis...