Prietenia

Prietenia

Ștefan și Marta au 3 ani fiecare și sunt prieteni de o viață. Adică de când se știu.

Când nu se văd li se face dor unul de altul, iar când se întâlnesc se bucură de fiecare dată. Și de cele mai multe ori se joacă frumos amândoi.

Uneori însă se ceartă. Marta, fiind puțin mai mare, îi poartă lui Ștefan poate prea mult de grijă, ceea ce pune presiune pe el și probabil îl face să se simtă inferior. Când se simte ofensat Ștefan o agresează, o lovește cu mâna sau cu un obiect sau o împinge.

Discuția următoare e imaginară. Acum ar fi prea devreme că să aibă loc, iar când ar putea, nu va mai fi necesară. Totuși ea există undeva, așa că o vom citi.

 

- Ștefan, nu mă lovi! zise Marta. Mă doare dacă mă lovești chiar și atunci când tu crezi că nu lovești tare. Și chiar și atunci când nu mă doare, mă sperii. Și nu vreau să mă sperii când sunt cu tine. Cu atât mai mult nu vreau să mă sperii de tine. Tu ești prietenul meu și când sunt cu tine vreau să mă simt bine, protejată. Fetele sunt protejate de către băieți, pentru că sunt mai sensibile. Vreau să mă protejezi, nu să mă lovești.

- Nu vreau să-ți fac rău, ești prietena mea, răspuse Ștefan. E modul meu de a-ți arăta că sunt puternic.

- Știu că ești puternic și nu trebuie să te porți urât că să arăți asta. Uneori simt că te enervezi pe mine și mă lovești din cauza asta.

- Așa e, uneori mă enervez...prea ușor. Mai ales când tu îmi iei brusc lucrurile din mână. Mai bine să mi le ceri întâi, să mă întrebi dacă nu vreau să ți le dau și ție. Chiar dacă e jucăria ta și o vrei înapoi, tot mă supăr dacă mi-o smulgi din mână.

- Am să încerc să nu mai smulg lucrurile din mâinile tale, să-ți spun înainte că le vreau, promise Marta.

- Și eu am să încerc să ți le dau. Iar dacă tu uiți și le smulgi, să nu mă mai supăr așa de tare. Și chiar dacă mă supăr, să nu îți mai fac rău în niciun fel. Doar să-ți spun: "M-am supărat că mi-ai luat din mână."

- Și eu am să încerc să găsesc altceva cu care să mă joc, spuse și Marta, iar dacă vreau jucăria ta foarte mult, să-ți dau ceva în schimb. Poate îți va fi mai ușor să renunți la ea.

-Dacă te interesează jucăria mea înseamnă că e frumoasă și că avem gusturi comune. În plus e frumos atunci când împrumuți o jucărie unui copil și, prin asta, îl faci fericit.

- Știi Marta, acum când mă gândesc, cred că și eu smulg lucruri din mâinile tale. Îmi pare rău! Și îmi pare tare rău că te-am lovit!

Ștefan continuă:

- Uneori vrei să-mi impui ce să fac. Părinții mei îmi spun mereu ce să fac încât mi-aș dori că măcar atunci când mă joc cu tine să fiu lăsat în pace.

- Dar eu îți spun ce să faci pentru că îmi pasă de tine. Și nu vreau să ți se întâmple nimic rău. De exemplu nu vreau să te duci în stradă că acolo sunt mașini și pot da peste tine, nu vreau să faci ceva ce ți-ar putea face rău. Mă sperii din cauza asta și simt nevoia să fac ceva.

- Recunosc că uneori sunt cu capul în nori și nu-mi dau seama de pericole. Iar tu ești mai mare decât mine. Și e bine că îmi atragi atenția. Mă bucur că vrei să ai grijă de mine. Dar trebuie să o faci altfel. Fără să simț o presiune din partea ta. Fără să acționezi împotriva voientei mele. Dacă tu vei încerca să îmi spui frumos, eu voi încerca să te ascult.

Cei doi prieteni se simțeau acum mai apropiați ca niciodată. Discuția le prinsese bine.

- Suntem amândoi încăpățânați și cedăm cu greutate. Vrem că totul să se întâmple pe măsura așteptărilor noastre.

- Măcar e bine că nu avem problemele adulților, concluzionară ei.

- În final, dacă stai să te gândești, prietenia noastră e plină de motive de bucurie. Prietenia noastră este mare, mare cât cerul, iar în comparație cu ea, micile noastre neînțelegeri sunt atât de mărunte încât nici nu se mai văd.

înapoi la lista de povești