Cocoșel era, cum poate ai ghicit deja, un pui de cocoș. De fapt nu era chiar atât de pui, văzuse lumea prima dată anul trecut, dar de la un moment încetase să mai crească. Și rămăsese mai mititel, încât așa îi rămase și numele.
Însă pe cât era de firav Cocoșel, pe atât de tare cânta dimineața. Avea cea mai puternică voce din tot satul.
- Cucuriguuuuu!!! Și toate animalele se trezeau. Dimineața venea cu Cocoșel în gândul tuturor.
La început unele animale de la fermă erau cam deranjate de el.
- E prea devreme! gândeau ele. Mai dormi! Însă Cocoșel nu mai dormea. Se trezea mereu împreună cu soarele și îi trezea pe toți odată cu el.
Până și fermierul se trezea la cântatul cocoșului. Și, dacă mai era vreun animal care ar fi scăpat de cântecul lui Cocoșel, era trezit apoi de tractorul fermierului. Brrrruummm! În fiecare dimineață fiermierul își pornea tractorul. De cele mai multe ori nu făcea nimic cu el. Doar îl pornea, îl oprea, bijuterea ceva la motor, apoi îl pornea din nou.
Toate astea erau normale, pentru că se desfășurau la fel în fiecare dimineață. Ce s-a întâmplat însă în acea zi, avea să schimbe radical lucrurile la fermă.
După o noapte cu lună plină și foarte multe stele, soarele intrase din nou în tură. Își scoase răbdător vârful capului de după dealuri, puțin câte puțin, trimițând primele raze peste ferma adormită. Și totul se inundase cu lumină.
Ceva nu era însă normal: Cocoșel nu cântase în acea dimineață, iar o liniște adâncă plutea peste fermă. Puteai auzi vântul cum mângâie încet firele de iarbă.
Toți dormeau în continuare, deși ora de trezire trecuse de mult. Găinile, vecinele lui Cocoșel în poiată, văcuță în grajd, porcușorii în coteț, cele două căprițe în țarc și iepurașii în cuștile lor... Tractorul dormea și el, la fel și fiermierul.
Soarele era sus când ușa de la casă scârțîi pentru prima dată, iar fiermierul ieși morocănos în curte. Era încă adormit, dar și agitat în același timp. Nu-și băuse cafeaua, nu mâncase nimic, nu citise știrile. Nici nu se bărbierise. Ba mai mult, nici nu se spălase pe față și nici pe dinți.
Totul era pe dos în ziua aceia! Programul era dat peste cap. Atâtea activități întârziate. Atâtea animale care așteptau apă și mâncare.
Tractorul părea trist, nu își mai porni motorul în acea zi.
Văcuța nu-și primi mângâierile obișnuite. Fermierul îi dădu apă și o duse grăbit la păscut fără ca măcar să îi adreseze un cuvânt. Era obișnuită să-l audă repetând programul în timp ce o mulgea: "Cobor cocenii din pod, iarbă proaspătă pentru iepuri, lăturile la porci, să nu uit să strecor brânza, după-amiază să întorc fânul..."
"Cel mai bun lapte!" obișnuia fermierul să spună, la final când termina și punea capacul peste găletușa plină de lapte.
Nu se întâmplase nimic din toate astea în acea dimineață. Fermierul era preocupat de alteva.
Toate animalele primiseră târziu apă și mâncare în acea zi. Dar cel mai mult suferiseră găinile. Nu pentru că fermierul a trecut târziu pe la ele pentru a le elibera în curtea din spate, ci pentru că erau îngrijorate de Cocoșel. Nu era nicăieri!
***
Nu se știe nici până în ziua de azi ce s-a întâmplat cu el. Poate că l-a mâncat vulpea cea șireată. N-ar fi fost prima dată când îi vizita. Reușea mereu să găsească o breșă prin gard, oricât se chinuia fermierul să-l repare. Însă nimeni nu credea asta cu adevărat.
Plecase! se puseseră cu toții de acord. Sărise gardul și plecase să vadă lumea Cocoșel! Să trezească și pe alții cu vocea lui puternică. Să le facă dimineața frumoasă.
Era prea mare Cocoșel ca să rămână la ferma lor mică!