Sărilă era broscuța cea mai apreciată de pe întregul lac. Asta de când câștigase Nufaria - competiția anuală de sărit pe nuferi. Se puneau nuferi, unul lângă altul până se forma o linie ca o punte dintr-o parte în alta a lacului. Concurenții trebuiau sa străbată lacul din cât mai puține sărituri. Nu era ușor! Trebuia să sari și cât mai departe și mereu în centrul nufărului, pentru a nu te dezechilibra.
- Unu, doi, trei...Fleosc!
- Aterizare eronata! Urmatorul!
Sărilă deținea recordul. Nimeni nu mai reușise să treacă lacul din 12 sărituri. Nimeni! Iar asta îi adusese respectul în rândul broscuțelor.
Să vezi însă ce a pațit.
Într-o zi, un băiețel trecu cu bicicleta pe lânga lac și, când făcu o săritură spectaculoasă peste un dâmb, din buzunar îi căzu un baton de ciocolată.
Sărilă, care nu rata niciun eveniment, văzuse asta și din câteva sărituri ajunse la obiectul acela ciudat. Batonul era început și ciocolata ieșea ademenitoare. Broscuța nu mai văzuse ciocolată însă intui ca era ceva de mâncare dupa mirosul interesant.
Cu multă precauție, lua o guriță.
- E bună! își spuse. Nu semăna la gust cu nimic din lac.
- E foarte bună! și mai luă o gură. Nici măcar țânțarii patinatori nu erau atât de buni la gust.
Ascunse ciocolata în iarbă și plecă. Dar nu ajunse înapoi în lac ca simți un imbold puternic.
- Să mai iau o gură! așa că se intoarse din drum.
În acea zi s-a intors de 7 ori ca sa mai ia o bucățica mică. Iar zilele urmatoare la fel. Batonul de ciocolată era mare pentru o broscuță mică, cum era ea. Așa că-i ajunse mult timp. Toata ziua se gândea numai la ciocolata aceea și nici nu-i mai trebuia nimic altceva. Îi placea atât de mult!
De frică să nu i-o manance celelalte broscuțe schimba ascunzatoarea mereu și se chinuia mult să nu cunva să o observe cineva.
- Sărilă, îmi arăți și mie cum să sar? era rugat din când în când.
- Te rog! Acuși vine Nufaria și vreau să fac și eu o figură frumoasă anul ăsta.
Dar broscuța campioană la sărituri pe nuferi nu se mai antrena. Toată ziua era ascunsă prin iarbă.
Ba mai mult, devenise mai mare, mai greoi și lent. Nuferii începeau să se scufunde sub greutatea lui.
Când a observat asta s-a speriat.
- Ce se întamplă cu mine?
Încercă o săritură, ceva ușor, nu săritura lui spectaculoasă. Dar nu-i reuși. Sări cu greu peste doi nuferi, nimeri greșit pe a-l treilea și se scufundă.
- Eroare! îi sună în cap vocea arbitrului.
- Vai, ce mai fac? Nu mai pot să sar! Începu să plângă și fugi direct la batonul ascuns. Să mai ia o gură. Era singura lui fericire. Dă-du iarba la o parte și ciocolata străluci în bătaia lunii. Sărilă se opri brusc înainte să o atingă. Înțelesese în sfârșit!
- Tu esti de vină! De când ai apărut tu s-au schimbat toate.
- Nu mai pot să sar. Nu mai pot să stau pe nuferi. Nu mai pot să mă mișc. Sunt mare și lent. Toate din cauza ta!
Luă ciocolata și o aruncă în apă fără ca macar să se uite unde a căzut.
Sărilă nu participă la Nufaria anul acela. Le spuseră tuturor că își sclântise un picior, dar broscuțele știau ce se întâmplase.
- A crescut mare dintr-o dată. Și a devenit lent. Respiră greu după fiecare săritură. Cred că e bolnav, șoșoteau ele.
I-a trebuit un an broscuței campion să reajungă cum a fost inainte. Și nu i-a fost ușor. S-a antrenat în fiecare zi. Încet, încet s-a micșorat înapoi, a devenit mai ușor, mai rapid și mai puternic. Și a reușit! A câștigat Nufaria din nou.
N-a uitat niciodată de ciocolata din iarbă. Tare mult i-a plăcut, dar nu s-ar mai atinge din nou de ea. Îi plăcea prea mult să sară.